Lampa cu căciulă (2006, r. Radu Jude)

Primul scurtmetraj al lui Radu Jude – care, la momentul respectiv, lucrase la serialul „În familie” și drept asistent de regie la Moartea Domnului Lăzărescu și Furia, dar și în echipa românească a producției filmului Amin./Amen. (r. Costa-Gavras, 2002) – este poate cel mai cunoscut film scurt al anilor 2000, alături de Un cartuș de Kent și un pachet de cafea (r. Cristi Puiu, 2004). Acesta marchează nu doar intrarea cineastului pe scena festivalurilor internaționale sau începutul colaborării sale remarcabile cu romancierul Florin Lăzărescu, al cărui vârf va fi scenariul lungmetrajului Aferim! (2015), dar și anunță una dintre sensibilitățile politice ale cineastului, care se vor transforma în discurs fățiș odată cu filmul antemenționat: o atenție fină pentru problemele cu care se confruntă persoanele marginale din societate.

În Lampa cu căciulă, probabil filmul care aderă cel mai strict la vocabularul Noului Cinema Românesc din cariera regizorului, acțiunea se concentrează pe un tată (Gabriel Spahiu, unul dintre actorii-stindard ai NCR-ului) și fiul său (Marian Bratu). Aceștia pornesc în zorii zilei de-acasă pentru a duce un televizor alb-negru cu tub la reparații, iar copilul este nerăbdător să prindă filmul cu Bruce Lee care rulează în seara respectivă. Scurtmetrajul are o construcție circulară, concepută în jurul drumului celor doi către oraș, la atelierul mecanicului Bichescu, și întoarcerea lor spre casă. Drum care nu este nici o călătorie inițiatică (de altfel, din câte pare, este a nenumărata oară când cei doi fac acest drum), nici o plecare dintr-un tărâm binecuvântat (prima observație a personajului lui Spahiu este că „a plouat iar în casă”), nici o coborâre în infern (nimic nefericit nu li se întâmplă pe drum, iar misiunea lor se încheie cu bine), ci o simplă zi construită în jurul unei sarcini care este dificilă doar din cauza precarității extreme în care trăiesc personajele.

De altfel, și din această serie de respingeri a laitmotivelor tradiționale ale literaturii și ale cinematografiei își trage seva realismul practicat de Jude în prima etapă a carierei sale, dincolo de dezideratele sale formale (cadre-secvență, cameră hand-held, decoruri neartificiale, diegeză strictă ș.a.m.d.): o viziune care nu caută să impună „realul” ci să îl observe, pe cât posibil în limitele parametrilor săi (de construct ficțional), care refuză complet orice formă de artificiu. Sau, în fine, aproape complet: cu excepția momentului semi-transcendental din ultima scenă a filmului, în care televizorul se aprinde în sfârșit – nu pe filmul cu Bruce Lee, ci pe un canal pe care este difuzată o emisiune despre animale – și iluminează chipul lui Marian timp de câteva clipe, în timp ce o melodie duioasă de pian bâzâie prin difuzoarele sale îmbătrânite. (Ulterior, Jude va fi interesat să deconstruiască artificiul cinematografic prin alte mijloace, accentuat post-moderniste).

Altminteri, punctul focal al filmului este cel al sărăciei – mai ales cea care afectează zonele rurale românești: pentru o simplă reparație, tatăl și fiul sunt nevoiți să străbată kilometri întregi de drumuri neasfaltate și să treacă peste podețuri improvizate doar pentru a ajunge la șosea, de unde pot lua mai departe un autocar (ori autostopul) către oraș, proces pe care Jude îl urmărește îndeaproape. Iar în această miză el antamează artefacte și toposuri specific perioadei de tranziție (ubicua Dacie 1300, cârciuma cu lambriuri și fețe de masă în carouri, atelierul improvizat la un parter de bloc, televizorul și pătura în care acesta este cărat, etc.). În această schemă, apar cu atât mai semnificative trimiterile către filmele de arte marțiale și documentarele tip National Geographic, care acționează drept contraponderi: Lampa cu căciulă nu este un film escapist, ci din contra – această privire necompromisă către o lume adesea invizibilă și către greutățile sale. Escapismul există, însă – în dorința personajelor de a întoarce privirea înspre ecranul televizorului, singurul loc în care lucrurile pot fi simple și idilice.

Text: Flavia Dima