Lucy Castle Hotea (1996, r. Valentin Hotea)

„Lostrița” lui Vasile Voiculescu, O lacrimă de fată de Iosif Demian și Structura cristalului de Krzystof Zanussi se întâlnesc la jumătate în Lucy Castle Hotea, un documentar realizat de Valentin Hotea (numele de familie fiind o coincidență, ni se spune) cu Fundația de Arte Vizuale. Deși împrumută masiv din estetica reportajului de televiziune, care se încetățenește puternic în audiovizualul anilor nouăzeci, apelând cu predilecție la tehnica talking heads dar și la materiale de arhivă personală, Lucy Castle Hotea spune o poveste stranie: cea a tinerei Lucy Castle, o britanică cu studii în etno-muzicologie care se îndrăgostește de ținutul Maramureșului și ajunge să se căsătorească cu un tânăr pe nume Ion, din satul Hoteni.

Deși filmul începe pe o notă destul de optimistă, concentrându-se pe lucrurile care au făcut-o pe Lucy să fie atrasă de România – printre care și asemănările dintre muzica celtică și cea tradițional-românească, dar și formația pe care o formează cu tatăl ei și cu un muzician local pe nume Popică în care îmbină cele două tradiții muzicale – lucrurile capătă treptat un ton din ce în ce mai întunecat, pe măsură ce este explorat mariajul ei cu Ion, mai tânăr cu patru ani decât Lucy și rămas orfan. Portretizat drept un pierde-vară fără studii și aspirații prea mari în viață, dar și o posibilă problemă cu alcoolismul (o vecină povestește cum acesta ar fi furat găini după o seară de beție), Ion este văzut drept o alegere complet inexplicabilă pentru o tânără venită dintr-o țară avută precum Marea Britanie, care se pregătea asiduu pentru o carieră universitară în momentul întâlnirii lor. Tăcerea lui Lucy în ceea ce privește motivul căsniciei ei, dar și natura închisă și mică a comunității în care ea se stabilește ajung în mod evident să dea apă la moară fabricii de bârfe și de sfaturi din sat – că ea ar fi într-o relație abuzivă, că s-ar fi căsătorit cu Ion doar de dragul de a găsi un motiv pentru a se lega de pâmânturile Maramureșului, că părinții ei ar fi dezagreat mariajul și așa mai departe. (Nu întâlmplător, Lucy comentează tangențial pe marginea acestor zvonuri, spunând că nu se bucură de prea multă intimitate de când s-a stabilit în România.) Filmul se încheie cu un aparent eșec: Lucy și Ion părăsesc până la urmă casa sărăcăcioasă și neterminată lăsată în urmă de părinții celuia din urmă și pornesc spre Anglia, unde genericul ne informează că ar fi angajați ai unei fabrici de ciocolată.

Așadar, dintr-un reportaj cu tente etnografice și antropologice, documentarul lui Valentin Hotea operează o schimbare tonală semnificativă, transformându-se dintr-un film despre un caz curios dar simpatico, într-un „whodunnit?” în care motivațiile protagonistei sunt principala necunoscută a ecuației. Pe măsură ce mărturiile sătenilor (și sfaturile de viață pe care ei se mândresc că le-ar fi oferit tinerei) încep să devină din ce în ce mai întunecate, culminând cu un episod în care fata s-ar fi refugiat în casa unei vecine în ceas de noapte, plânsă, încep să apară treptat crăpăturile din povestea ei, râsul ei stânjenit de față cu un Ion care asistă pasiv în timp ce ea se ocupă de treburile casnice zgâriind ca unghiile pe tablă imaginea idilică pe care o construiește mărturia ei inițială. De altfel, cel mai aventuros și memorabil cadru al filmului din punct de vedere plastic este folosit în acest punct: un cadru în care Lucy privește impasibil în apa unei fântâni care se tulbură din ce în ce mai puternic, simbolizând și ambiguizarea crescândă a poveștii.

Subiectul inițial este inedit prin prisma fenomenului social al migrației externe, care începe să ia din ce în ce mai multă amploare în anii ce au urmat revoluției – chiar și până în prezent, tipul de reportaj prin care se realizează portretul unui expat occidental care se stabilește „paradoxal” în România este prevalent în mass-media locale, deși acestea mizează în dedesubturile lor pe o tentă naționalistă și întrucâtva auto-colonială – anume, că privirea unui occidental este cea mai în măsură să reveleze „frumusețile ascunse” ale României. Cu atât mai mult pare frapantă venirea lui Lucy în România ruinată a anilor nouăzeci, însă Hotea nu pică în plasa facilă de a-și opri camera odată ce termină de ascultat mărturia lui Lucy – ci relevă tocmai ciocnirea acesteia cu realitatea brută, în faptul că în dedesubtul poveștii ei se află atât efectele barbarului patriarhalism românesc, dar și sărăcia endemică și lipsa de perspectivă economică a mediului rural, care în final vor pune capac idilei romantice a britanicei.

Text: Flavia Dima