Arena (1982, r. Zoltán Szilágyi Varga)

Dublu-absolvent al Facultății de Arte „Ion Andreescu” din Cluj-Napoca și al IATC, Zoltán Szilágyi Varga are o carieră scurtă dar ilustră la studiourile Animafilm, unde regizează trei animații de scurtmetraj: Nodul Gordian (1980), Monolog (1983) și Arena (1982), emigrând definitiv în Ungaria în 1987. Ar fi reductiv să numim însă Arena drept un simplu film de animație – mai degrabă, este un film experimental abstract, care apelează la multiple tehnici artistice în discursul său: atât tehnici tradiționale de grafică ce se înscriu atât în stilul realismului cât și cel al grotescului fantasy (think H. R. Giger), dar și fragmente de animație fotografică stop-motion și colaje fotografice.

Tocmai tehnica pluridisciplinară la care apelează Szilágyi Varga este cea mai potrivită în economia discursului său: anume, o chestionare critică a reprezentării cailor drept mijloc de etalare a masculinității și a militarismului – de altfel, glorificarea violenței fiind una dintre temele principale ale precedentului său film, Nodul Gordian. Totodată, prin intervențiile sale meta-cinematografice (precum un fals ecran de întrerupere a emisiei, un titlu de transmisiune live în trei limbi și o incursiune în interiorul unui aparat de fotografiat cu tambur) putem intui că la mijloc se află și o subtilă referință la The Horse in Motion al lui Eadward Muybridge, prima imagine în mișcare din istorie – care se înscrie în mizele mai marelui discurs din Arena: exploatarea violentă a cailor de către oameni.

Începând cu o falsă cursă de cai a cărei emisie este întreruptă, filmul se concentrează pe conturul și ulterior imaginea unui călăreț, care se scindează în două după o falsă săritură de peliculă: jumătatea de sus concentrându-se pe om, iar cea de jos pe cal. În timp ce imaginea superioară se transformă după chipul a multipli bărbați ce par a fi înalți demnitari, imaginea inferioară se concentrează pe botul calului (a cărui aparență, de altfel, pare a fi ironic-falică). După un tremur al pieii calului și o mișcare a cozii sale, animalul ia forma unei himere monstruoase și cameleonice care rânjește, a cărei picioare din spate sunt înlocuite de o roată scârțâitoare. În partea superioară, omul gesticulează ca și cum ar fi în timpul călăriei, iar picioarele sale asumă poziția în care se dau pinteni; o imagine a unui cal legat întrerupe secvența, emisia se întrerupe, iar himera reapare, imaginea ei fiind juxtapusă cu bărbrtul care agită frenetic un baton. Aparent împunsă violent, himera se orbelte, [SB1] iar filmul tranziționează de aici încolo spre o serie de imagini texturale abstracte, culminând cu un survol împrejurul statuii Sfântului Gheorghe de la Cluj (o copie a aceleiași statui ecvestre din Cetatea Pragăi) care culminează cu eliminarea sfântului, și un montaj de fotografii cu bărbați și băieți de diverse vârste, călare, din care a fost decupată imaginea cailor.

Deși discursul filmului este aproape în totalitate abstract, montajul de imagini din final relevă mizele sale critice, ce sunt intuite de imaginile coșmărești și subtil-violente din partea sa animată: anume, exploatarea cailor atât ca mijloc de perpetuare a violenței în război, cât și, prin refracție, utilizarea imaginii calului drept semnificator al gloriei războinicului și al masculinității. Eliminându-l printr-un gest iconoclast pe Sfântul Gheorghe din iconica ipostază a uciderii balaurului, Szilágyi Varga subliniază rolul chintesențial pe care îl joacă calul în victoria sa; eliminând caii din fotografii, el subliniază ridicolul complet al oamenilor care pozau călare, încheind cu imaginea unui copil: cel ce moștenește rânduirea simbolică a lumii și amprenta masculinității, fotografia fiind unul dintre mijloacele prin care acesta este la rândul lui introdus în simbolic. Iar în această economie, monstrul blând care marchează episodul central al filmului stă atât drept manifestare fizică atât a răului conținut în această ierarhie de putere, cât și mutilarea, subjugarea și lipsirea de autonomie a animalelor de către om, care afectează atât realitate în sine, cât și sublimarea acesteia în imagine.

Text: Flavia Dima