Tudor Jurgiu în juriul competiției de scurtmetraj Illy issimo

O poveste bună încape în 3 minute. E nevoie doar de o cameră de filmat și  de o idee inspirată din experiențele din viața de zi cu zi.  Competiția Illy issimo Intense Shorts se adresează pasionaților de film și premiază cel mai intens scurtmetraj cu 1000 de euro. În plus, producția câștigătoare va fi inclusă în selecția de toamnă ShortsUP. Termenul limită pentru aplicații este 26 octombrie. Filmele înscrise în competiție vor fi jurizate de Tudor Jurgiu, regizor român premiat la festivalul de la Cannes, Alexandra Safriuc, selecționer de film ShortsUP și Lavinia Văduva, reprezentant Illy issimo.

Tudor JurgiuTudor Jurgiu a devenit cunoscut și apreciat de criticii de film naționali și internaționali prin scurtmetrajul Nunta lui Olly  –  cel mai bun scurtmetraj la Leeds – UK și cel mai bun scurtmetraj la Gala Premiilor Gopo – 2010.  În 2013 a luat premiul trei în secțiunea Cinefondation a Festivalului Internațional de Film de la Cannes cu scurtmetrajul În acvariu, filmul de master, care a fost apoi selectat la Uppsala și Zagreb. Tot în 2013 și-a făcut debutul în lungmetraj cu filmul Câinele Japonez, propunerea României la ediția din 2015 a premiilor Oscar.

Scurtmetrajele din competiția Illy issimo intense Shorts vor fi supuse atât votului publicului, în aplicația dedicată competiției, cât și votului juriului specializat. Câștigătorul va face un prim pas în lumea filmului: prin feedback direct de la oamenii de calibru în industrie și prin proiecție filmului la ediția de toamnă ShortsUP.

Ai o idee de poveste intensă care merită spusă în 3 minute? Dă-i viață pe cameră și înscrie-o în competiția Illy issimo. Multă baftă!

Mai multe scurtmetraje

Stare

UPDATE VREME: Marele Picnic

UPDATE VREME: Marele Picnic

În acest moment pe pajiștea din Grădină nu mai sunt stropi de ploaie și soarele pare să revină între noi.…
Marele Picnic: program complet

Marele Picnic: program complet

Când tot orașul tânjește după evadare, Grădina Botanică București devine cea mai accesibilă destinație de vacanță. Marele Picnic ShortsUP prinde viață vineri,…